Patru familii creștine din sud-estul Bangladeshului au fost evacuate din satele lor – suține Compass Direct News (citat de The Christian Post).
Budismul este o religie cu particularități interesante. S-a dezvoltat ca o mișcare paralelă și concurentă față de hinduismul indian. Adepții lui resping minuțioasele rituri vedice și calcă în picioare autoritatea sistemului castelor. Cu toate acestea, cred în reîncarnare, în karma, în Nirvana și în eliberarea absolută. Când tragi linie aproape că îți iese un hinduism redus la esențe…
Buddha a fost un prinț rebel și care și-a luat lumea în cap într-o bună zi. A ieșit de sub autoritatea tatălui și a plecat în cautarea libertății absolute. A avut parte de mai multe experiențe mistice, care toate stau sub semnul marii iluminări. Potrivit tradiției, în momentul în care a atins iluminarea, Buddha ar fi exclamat că toate ființele dețin iluminarea, numai că unele nu sunt conștiente de acest fapt.
Așadar, budismul s-a dezvoltat ca rezultat al acestei revelații. El pune un puternic accent pe eliberarea de iluzie și, prin extensie, de cele trei deprinderi care dau naștere la percepțiile umane distorsionate: dorința, furia și ignoranța. De aici s-au născut cele patru Adevăruri Nobile: (1) Viața înseamnă suferință; (2) Suferința are o cauză: dorința și atașamentul; (3) Dorința și atașamentul pot fi învinse; (4) Calea pe care se poate ajunge la încetarea dorinței este Calea Octuplă (înțelegerea corectă, intenția corectă, cuvântul corect, comportamentul corect, mijloacele de existență corecte, efortul corect, atenția corectă, concentrarea corectă).
Acum, să revenim la fapte. Familiile maltratate de extremiștii budiști duminică, nu sunt cazuri izolate. Deși este vorba de copii ai lui Dumnezeu, acești oameni sunt luați aici ca prilej de mâhnire. De un secol încoace creștinii au suferit un grad de martiraj ce-l depășește pe cel din primele secole. A vorbit cineva despre asta cu efect? Îmi amintesc un articol scris de d-l Patapievici undeva în Idei în dialog… dar cam atât. Domnia sa atrăgea atenția că persecuțiile împotriva creștinilor trec neobservate de mai marii lumii, în vreme ce minoritățile religioase se bucură de o atitudine excesiv de grijulie.
Desigur că noi știm ce avem de făcut: să ne rugăm. În paralel cu aceasta ar trebui să avem și un spirit civic mai pronunțat. Hristos a învins odată pentru totdeauna și El va învinge în continuare (chiar și prin martiraj). Dar nici nu putem fi indiferenți la atâta suferință și dezumanizare prin care trec coreligionarii noștrii. Mai mult solidaritate și acțiuni concertate ar fi de dorit. Bineînțeles, conștienți că izbânda este a Domnului.