Continuarea de AICI:
O altă boală a teologiei dogmatice este suficiența. De fapt ea nu e decât unul dintre cele mai pregnante aspecte ale idolatriei teologale, a cărei origine se află în identificarea până la confuzie a Adevărului revelat cu persoana celui care-l mărturisește. Atins de această maladie, teologul e incapabil să mai sesizeze distincția dintre Adevăr și propria sa individualitate, ajungând să se ridic epe sine la rangul de autoritate teologică absolută și infailibilă, la egalitate cu Dumnezeu. Totodată ignoră cu desăvârșirei precaritatea și finitudinea specifice condiției umane, coordonate existențiale care-l fac oricând pasibil de greșeală. Mai mult, el uită că Adevărul îi aparține pe deplin doar Dumnezeului Uniființial și Tripersonal, singurl care posedă toată știința teologică despre Sine, Cosmos și Om.
(Fragment din Farmecul discret al teologiei,
de Robert Lazu, Cluj-Napoca: Dacia, 2001, p. 12 și urm.)