Biblia din imagine este cel mai vechi exemplar găsit până la ora actuală. Se numește Aleppo Codex și, datorită vechimii sale, a fost înscris în Registrul Patrimoniul Mondial UNESCO. Mai exact, avem de-a face cu „sursa tuturor versiunilor curente ale Vechiului Testament” – după cum ne lămurește Dr. Adolfo Roitman.
Manuscrisul a fost scris, se pare, în orașul Tiberias (lângă Marea Galileii) în jurul anului 930 d.Hr., apoi a fost mutat la sinagoga din Ierusalim, de unde a dispărut atunci când cruciații au atacat orașul în 1099. Mai târziu a fost identificat și răscumpărat de către evreii din Cairo și adus acolo. În secolul XIV Codex-ul este transferat în Alep (Siria), unde a fost păstrat câteva sute de ani în sinagogă, de unde a apucat drumul ilegalității spre Israel unde a fost ascuns până în anul 1958. A devenit ulterior proprietatea Institutului Zvi Ben din Ierusalim, un centru de cercetare finanțat de guvern.
O istorie tumultoasă, așadar! Un traseu extrem de sinuos, demn totuși de o asemenea carte. E bine că, într-un fel, Biblia primește recunoașteri la un asemenea nivel. Știm că e vorba de Biblia ca obiect, dar tot înseamnă ceva. De ce nu ne-am dori ca, după aceeași logică, Biblia să facă parte din patrimoniul sufletesc al fiecărui muritor. Și să nu doar ca obiect, ci ca și Cuvânt Viu al lui Dumnezeu, care schimbă inima și ne salvează pentru eternitate.