Când Dumnezeu tace, este deosebit de important să ne hrănim indirect din cuvintele pe care ni le-a spus pe când viața era o conversație ușoară și rugăciunea nu era lipsită de ecou, când predicile păreau să vorbească direct inimii noastre, iar Biblia chiar era cartea pe care ne-o doream mereu pe noptieră. (…) Când Dumnezeu tace și pare să ne fi lăsat să suferim singuri, Biblia dă glas disperării noastre și ne contextualizează îndoiala. (…) Prin tenacitatea credinței înțelegem că undeva în mijlocul tăcerii este prezența lui Dumnezeu. (…) Când Dumnezeu tace și rugăciunile noastre nu primesc răspuns; în Cuvântul lui Dumnezeu își pierde savoarea pe buzele noastre, uneori mai putem găsi scântei de speranță și semnificație în Scriptură. (…) Dincolo de ceea ce este sau nu este Dumnezeu, El este prezent în durerea noastră.
(Pete Greig)