Americanii știu mai bine. Ei au ales, ei vor culege roadele acestui gest. E echitabil și de bun simț. Eu nu-mi pot permite decât o analiză sumară, de catifea. Mă voi ocupa – dacă mi-e permis – de discursul ce a marcat realegerea lui Barack Obama în funcția de președinte a Statelor Unite. Înainte de asta trebuie să-mi destăinui mica încântare pentru rezultatul votului. Nu știu de ce, dar contracadindatul lui Obama nu mi-a căzut la inimă de la început. Nu l-am putut asimila, să zic așa. În fond e o părere foarte personală, subiectivă și cu puține argumente concrete.
Să revenim. Față în față cu un public imens, frenetic și zâmbitor, fostul și din nou președintele Obama a făcut o declarație tipică. Avem aici o succesiune de clișee necesare, menite să entuziasmeze. Dacă ar fi să căutăm câteva cuvinte cheie, ele ar fi: familie, unitate, bine, generozitate și speranță. Toate acestea sunt puse în cuvinte potrivite, propoziții scurte și penetrante. Tipicul declarației trece dincolo de conținutul ei, extinzându-se și asupra retoricii. Președintele reales își dozează bine energia, își stăpâneșt impecabil emoțiile puternice, lăsând să i se citească pe față și în gesturi doar ceea ce trebuie. Trebuie să recunoaștem că persoanele carismatice au cele mai mari șanse la poziții publice, chiar dacă au uneori minusuri evidente în alte domenii de fond.
Familia, așadar. Obama a declarat: Suntem o familie! Cine? Noi, americanii! Rar vei găsi o metaforă mai bună pentru o națiune ca și aceasta. Niciuna nu răspunde mai bine cerințelor, niciuna nu este mai inclusivă. Coeziunea, forța și alchimia familială slujesc cel mai bine discursul politic, mai ales când e vorba momente cheie. Confirmată sau nu, această metaforă energizează audiența și-i dă un confort emoțional necesar. De altfel, s-o recunoaștem, în ultimele mari încercări ce s-au abătut peste America, această națiune a dovedit coeziune și determinare (precum se întâmplă în familiile închegate). Chiar și antiamericanii au recunoscut cu jumătate de gură acest adevăr.
Unitatea pomenită în discurs intră și ea în logica metaforei. Pentru ca o familie să fie familie are nevoie de o unitate de opinii și de scopuri. Altfel, este ca o împărăție care se ridică împotriva ei însăși. Nu poate dăinui. Apreciind coeziunea dovedită de americani în ultimii ani, Obama se arată încrezător în anii ce vin. Spiritul concesiv, tolerant și cumsecade cultivat de cealaltă parte a Atlaticului va da roade și în viitor. Cred într-o Americă generoasă, tolerantă, deschisă visurilor oricărui imigrant care depune jurământul sub drapelul american – a declarat el. Din nou este reluată problema delicată a imigranților, dar într-o manieră cordială și, aproape, încântătoare.
Generozitatea este și ea binevenită și, mai mult, utilizată abundent. Recunoscând că au fost suișuri și coborâșuri, Obama apreciează susținerea populară. Are suficiente motive s-o facă dacă ținem cont de problemele spinoase ale primului său mandat. M-ați ridicat de-a lungul acestui drum și vă sunt recunoscător – conclude președintele. Un ton personal, plastic și direct. E unul dintre lucrurile care merită apreciate la americani. Nu se pierd în abstracțiuni, mai ales în momente ca acestea.
Speranța este, aș zice, firul roșu al discursului prezidențial. Fiecare frază este saturată de optimism, un optimism în care nu știu câți americani mai cred. Dar, la ocazii mari… vorbe mari. Ați votat pentru acțiune, nu pentru politică. Ce e bun urmează să vină – încuraja Barack Obama. Cu alte cuvinte: deși criza și-a făcut mendrele, îi vom veni noi de hac. Ce-a fost a fost, de acum vine lumina, de acum va fi altceva. Dacă are sau nu acoperire pentru acest entuziasm, se va vedea. Deocamdată sună bine și menține o anumită stare de spirit.
Iată pe scurt liniile de forță ale discursului. L-am recitit de câteva ori și mi-a lăsat impresia unui discurs reușit. Mai rămâne să ne întrebăm câtă sinceritate și cât adevăr conține. Dar, în politică, poate nici n-ar trebui să ne punem astfel de întrebări. Cum e normal să gândim (în plină democrație), nu cred că Obama ar fi fost singura variantă autentică. Consider mai degrabă că Barack Obama nu a avut un contracandidat pe măsură. Incoerențele și slăbiciunile adversarului s-au convertit în plusuri pentru învingători. Bătălia politică este acerbă, iar cine câștigă devine erou. Să nu-l invidiem prea mult pe acest erou; îl așteaptă vremuri cel puțin la fel de grele precum au fost cele ce-au trecut. God bless America!