Aceasta este, în opinia lui Scott Peck, consecința Căderii din Eden. Omul a fost obligat să facă mereu diferența între bine și rău, ba chiar să acționeze ca atare. Uciderea lui Abel este prima dovadă faptică a liberului arbitru. „Abel a fost ucis de Cain deoarece acesta din urmă a ales să nu gândească profund. Prin liberul arbitru alegem să gândim sau nu, să gândim profund sau superficial” – spune același autor în Drumul către tine însuți și mai departe (Curtea Veche, 2008). Așadar, „prin liberul arbitru putem alege să gândim sau nu, să gândim profund sau superficial.” (p. 67)
Dar de ce alege omul mereu varianta compromisă? De ce, în mod reflex, el înclină spre rău și perisabil, în loc să încline spre bine și viabil? Iar Peck ne spune că, „în pofida conștienței, ceea ce avem în comun cu celelalte făpturi este că ne place să ocolim suferința. Gândirea profundă este, adesea, mai dureroasă decât gândirea superficială. Când ândim cu integritate, trebuie să îndurăm tensiunea care se acumulează în urma tuturor ideilor care se împotrivest în mintea noastră. Așa cum integritatea nu este lipsită de durere, tot așa conștiența se asociază inevitabil cu durerea.” (idem.)
Există, totuși, o sumedenie de avantaje a unei gândiri profunde și corecte. Iată, în sinteză, câteva dintre ele:
-
Vom fi conștienți de o gamă extinsă de opțiuni pentru a răspunde la diferitele situații și la dilemele zilnice ale vieții.
-
Vom fi mai conștienți de jocurile celor din ju, deci mai puțin dispui să fim manipulați pentru a face lucurri pe care le socotim împotriva intereselor noastre.
-
Vom hotărî mai bine singuri cum să gândim și în ce să avem încredere, în loc să cădem pradă celor dictate de mass-media sau familie și colegi.
-
Vom fi, de asemenea, mult mai conștienți de nevoile, greutățile și durerile noastre și ale celor din jur.
-
Vom fi mai conștienți de moarte și de îmbătrânirea trupului nostru.
-
Vom deveni conștienți de păcatele și imperfecțiunile noastre și, inevitabil, de păcatele și relele societății.