Arhiva categoriei «Articole»

Zbaterile lui Paler

joi, 9 februarie, 2012

Calomnii mitologice este o carte savuroasă. Stilul inconfundabil al lui Octavian Paler te izbește asemenea vântului de toamnă care desprinde frunzele copacilor. Ești purtat spre un tărâm fictiv și mitologic, dar din când în când autorul se confesează cu o sinceritate debordantă. Unul dintre pasaje se referă la convingerile sale religioase. Îl voi reda mai jos fără nici un comentariu. Fiecare cititor va sesiza cu ușurință indecizia lui Paler și suferința pe care această atitudine o produce.

Nu știu dacă există sau nu Dumnezeu, dar mă îngrozește ideea că nu există. Nu pot concepe că lumea din jurul nostru, inclusiv cerul înstelat de deasupra noastră, pune doar probleme de mecanică, de fizică și de chimie. Am, fără să pot explica de ce, un tulbure sentiment al sacrului și atunci când se risipește întunericul nopții, în zori, și când pietrele par întunecate de lumină la amiază. Până și banalii oțetari de dincolo de zidul curții mele au un mister care mă emoționează.

Pe scurt, mă aflu într-o situație ciudată. Nu cred că lumea în care trăim mai e supravegheată de zei, care ne pot pedepsi sau mântui, dar niciun ateu sau liber-cugetător nu mă va convinge că nu există divin. Oricât de rea și de vulgară ar fi lumea din jur.

Rugăciune (22)

miercuri, 25 ianuarie, 2012

Slavă Ție, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, Dumnezeire necircumscrisă, indivizibilă prin fire, Ție ne închinăm în Duhul Sfânt totți cei care avem Duhul Sfânt ca unii care L-au primit de la Tine și care văzând slava Lui nu iscodim curioși, ci în El vedem nenăscut pe Tatăl, născut pe Cuvântul Care iese din Tine; deci ne închinăm unei Treimi netăiate și necontopite într-o Unică Dumnezeire, stăpânire și putere.

(Simeon Noul Teolog)

Rugăciune (21)

miercuri, 18 ianuarie, 2012

Slavă Ție, Celui ce ai binevoit a Te face văzut nouă și a Te uni cu noi! Slavă Ție, Celui nevăzut prin fire și petru înseși puterile cerești, Care prin multa milă Te-ai descoperit și Te-ai făcut văzut nouă. Slavă Ție, Care ai nerostită milă față de noi și ai socotit lucru vrednic să locuiești și să umbli în noi prin pocăință!

(Simeon Noul Teolog)

Între vituperație și canaliocrație

marți, 17 ianuarie, 2012

Întâi să deslușim termenii. Vituperația se referă la vociferare, imprecație și acțiuni violente sub aspect verbal dar și fizic, uneori. Canaliocrația este un cuvânt-valiză prin care se ia în râs suveranitatea poporului, inventat de Joseph de Maistre la 8 septembrie 1793 (și împrumutat de Balzac cu rapiditate și aplomb).

Zilele astea suntem martorii unei coliziuni între aceste două forțe. Vituperația crescândă a populației nemulțumite întâlnește canaliocrația prezidențială (și nu numai). Legea sănătății a devenit pretextul unor ieșiri în stradă. Acolo, oameni serioși și coerenți în revendicările lor, au întâlnit un alt soi: rebelii spațiului public. Și ei au ceva de cerut, dar mai mult ei au ceva de arătat. Vor să-și extindă vituperația până dincolo de legitimitatea ei, s-o transforme într-un război citadin. Și chiar reușesc isprava! Rudimentar și golănesc, împroașcă încoace și încolo cu pietre și incendiază mașini. Urlă macabru și se răstesc la toată lumea. Sunt singuri împotriva tuturor: jandarmi, protestatari pașnici, dar și trecători curioși.

De cealaltă parte, aleșii poporului fac ședințe. Se arată afectați, dar în spatele ușilor păzite de SPP. Președintele retrage legea, protestatarii nu se retrag. Cu oamenii e mai greu decât cu textele. Canaliocrația noastră mioritică lasă loc pentru multă nesimțire. Puterea se ține tare; opoziția strânge favoruri electorale. Fiecare cu se luptă oarecum, dar nimeni nu ajunge la oameni. Focarele de revoltă se înmulțesc și nimeni nu are nici o soluție.

Cred că avem de-a face cu două extreme: huliganismul din stradă și disprețul din palat. Și unii și alții sunt mult prea departe pentru a se întâlni cinstit și fără riscuri. Podul trebuie să fie mult prea lung și costisitor, așa ca mai bine să rămână fiecare tabără la locul ei. Parcă se așteaptă ceva providențial… sau nu se mai așteaptă nimic. Știm, în toată Europa e greu, dar la noi greul crizei este amplificat de corupția generală. Și atunci, mă întreb, care să fie diferența între aruncătorii de pietre și aruncătorii de gogoși? O greață generală parcă pune stăpânire pe burgurile noastre balcanice.

Închei resemnat cu gândul la tihna pierdută, dar și la impertinența în creștere. Sunt dezgustat de gălăgia incoerentă a străzii, dar și de fudulia celor aleși cândva democratic. Canaliocrația noastră poate fi luată de model, prinsă în manuale de politologie. Trebuie pusă la panou, dar la rubrica așa nu. Cei din stradă nu mai încredere că politicienii gândesc pentru ei; dar nici politicienii nu mai au încredere că protestatarii pot fi onești. Să rămânem totuși încrezători. Deasupra sistemelor politice și a frământărilor sociale veghează Domnul istoriei. Faptul că permite astfel de lucru nu înseamnă că e slab sau nu știe. Să credem într-o soluție providențială, într-o schimbare posibilă. Adu-o Doamne!

 

Ducând Vestea Bună

vineri, 13 ianuarie, 2012

După cum anunțam, mă aflu într-o perioadă solicitantă. Săptămâna asta – deși încă nu s-a încheiat – am slujit la evanghelizare în mai multe biserici. Majoritatea în mediu rural, acolo unde oaemnii te ascultă cu un interes încurajator. Printre săteni, săptămâna de evanghelizare este un eveniment anual al obștei. O așteaptă cu drag, cea mai mare parte dintre ei, și participă cu interes cel puțin într-o seară. Am auzit că unii dintre musafirii bisericilor deja au oarecum predicatori preferați. Ei n-au încheiat legământ cu Dumnezeu dar – ce interesant – își doresc să asculte predici an după an.

În plin sezon, aș dori să am două aprecieri. Prima se îndreaptă spre păstorii locali, truditori ai Domnului în zone izolate. Credincioșia, zâmbetul și optimismul acestor bărbați ai lui Dumnezeu mă impresionează. Dedicarea lor este o pildă pentru alții, iar felul în care pregătesc serile de evanghelizare de asemenea. Întreaga comunitate stă în post și rugăciune, mijlocește pentru fiecare predicator pe nume și cere prezența specială a lui Dumnezeu. Aproape anonimi, acești slujitori și echipele lor din biserica locală sunt mereu pe baricadă. Toată stima, dragi colegi. Mă simt onorat să pot pune și eu o cărămidă în edificiul pe care-l ridicați cu dăruire. A soua se îndreaptă către cântăreții consacrați. Am folosit termenul cântăreț pentru că e cel mai popular, cel mai îndrăgit. Cu stiluri diferite, de vârste diferite și nivele muzicale la fel de diferite, oamenii aceștia trudesc și ei pe ogorul lui Dumnezeu. Lucrarea lui pregătește inimile oamenilor pentru mesaj, oferă un cadru pentru aruncarea sămânței. Mereu îi consider parte din echipa de slujire a acelei seri și, deși uneori nu-i cunosc dinainte, o legătură a Duhului se produce între noi. Râvna voastră mă încântă, dragii mei.

Să ne dea Dumnezeu har în continuare. Să fie mâna bună a Domnului peste creștetul nostru. Să ne păzească el în lungile și obositoarele călătorii ce le avem de făcut. Și, mai presus de toate, să lucreze Duhul în inimile oamenilor. Să pășim în călăuzirea sigură a Celui ce mântuiește oamenii.

 

Rugăciune (19)

miercuri, 4 ianuarie, 2012

Te chemăm pe Tine, Tatăl Unului-Născut, Domnul a toate, Ziditorul făpturilor și Făcătorul celor făcute; mâini curate întindem spre Tine și ne deschidem mințile spre Tine, Doamne; ne rugăm fii îndurat, curăță-ne, fii binevoitor, fă-ne mai buni, lărgește-ne în virtute, credință și cunoaștere, cercetează-ne, Doamne, căci spre Tine am trimis neputințele noastre.

(Serapion din Thmuis)

LA MULȚI ANI!

duminică, 1 ianuarie, 2012

Am un obicei bătrânesc, poate superstițios, dar care nu a dat greș niciodată: în noaptea anului nou, înainte de culcare, deschid Biblia la întâmplare, iar dimineața citesc primele versete de pe pagina din stânga. Evident, cel mai adesea sunt din Vechiul Testament. Fie că răspund la frământări intime, personale, fie la marile îngrijorări ale lumii, totdeauna textele respective îmi luminează înțelegerea.

Sunt cuvintele lui Alexandru Paleologu, dintr-un text confesiv. Mi-au plăcut și le-am păstrat pentru prima zi din 2012. Interesantă această relație necesară, profundă și de neînlocuit cu Biblia. Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi, ea are întotdeauna un mesaj personal. Totul e s-o deschidem și să lăsăm mintea să cugete.

Nu știu cum v-ați petrecut noaptea dintre ani, dar faptul că suntem în prima zi a celui nou e un prilej de bucurie. Discret, fără să fac zgomot mare, mă alătur celor care vă îmbrățișează și vă urează din suflet. Vă doresc un an plin de realizări, în care să vă regăsiți în prezența Domnului. Să fie anul acesta încărcat de semnificație în planul credinței. Să fim mai folositori Împărăției lui Dumnezeu pe pământ și să răsfrângem raze de lumină în jur. Să ne încruntăm mai puțin, să zâmbim mai mult. Tot ce este reprobabil și ieftin să respingem, apucând cu nesaț tot ce e vrednic de primit. LA MULȚI ANI!

Rugăciune (18)

miercuri, 28 decembrie, 2011

Doamne, era o mângâiere să simt, în toiul efortului, că prin propria-mi devenire spoream influența pe care o ai asupra mea; la fel de mângâietor era să mă abandonez Providenței Tale, îndemnat de viața-mi lăuntrică sau de cursul favorabil al evenimentelor. După ce voi fi aflat bucuria de a folosi orice sporire pentru a te ajuta să te împlinești în mine, ajută-mă la rându-Ți să ajung netulburat pe ultima treaptă a comuniunii în care Te voi cuprinde micșorându-mă în Tine.

(Teilhard de Chardin)

Despre cum ne-au prins sărbătorile în 2011

luni, 26 decembrie, 2011

Citind în diagonală presa ultimelor zile, trăgând cu ochiul la anumite reportaje fierbinți și adulmecând câteva eseuri din blogosferă, mă încumet la o sinteză. Alegerea evenimentelor și așteptărilor relatate poartă amprenta subiectivismului, se înțelege. Cum altfel aș putea justifica de ce anumite lucuri apar, altele nu. Toate sunt scrise dintr-o răsuflare, ca o mică retrospectivă.

Așadar, sărbătorile de anul acesta ne-au prins…

  • Într-o încordare generală în căutarea vrăjitoarelor Melisa și Vanesa, protagonistele sfârșitului de an și care au scăpat printre degetele anchetatorilor. Or fi având buncăre? Tot ce-i posibil. Vedetele noastre efemere vor trece printr-o perioadă grea. Asta înseamnă să-ți pui soarta în mâna cuiva dat în urmărire generală.
  • Cu speranța că există o planetă locuibilă, că ea n-ar fi așa departe de noi și că anul care vine poate fi vizitată. De fapt sunt două: Kepler 20f și Kepler 20e. Formațiunile stâncoase predomină și are o compoziție asemănătoare Terrei. Dacă va continua criza ne vom muta pe acolo?!
  • Cu o confirmare privitoare la numărul magilor. Așa cum spune și Scriptura, nu erau trei. Probabil câteva zeci, după cum invocă anumiți cercetători americani, pe baza unui manuscris datând din secolul II, dar descoperit abia în secolul VIII. Pentru oamenii Bibliei nu e nici o noutate, dar pentru cei care fac mai greu diferența dintre canonic și apocrif, poate fi o nouă dovadă.
  • Sub oblăduirea Pastoralei de Crăciun emisă de Patriarhul Daniel. Mesajul, îmbibat de optimism dogmatic, gravitează în jurul familiei. De aici și legătura cu un viitor mai bun, mai așezat, mai rodnic. De văzut accentele bioetice ale discursului, dar și chemarea la facerea de bine.
  • Cu gândul la un mare om de stat, Vaclav Havel, care a demonstrat că în sumbrul secol XX și nesigurul secol XXI se poate să învingi. Forța spiritului, tenacitatea acțiunilor și lipezimea gândirii nu sunt decât o parte din întreaga zestre. Puțini oameni în modernitatea recentă au avut curajul să înfrunte sistemele totalitare, dar faptul că unii au făcut-o este încurajator.
  • Cu tristețe văzându-i pe foștii revoluționari încăierându-se în piață și în Cimitirul Eroilor. După două decenii, unii se găsesc mai revoluționari decât alții. Imagini luate de televiziuni sau reporteri scot în evidență o adevărată jenă națională. N-am fost în stare niciodată să ne gestionăm evenimentele și, se pare, nici acum nu suntem mai breji.
  • Cu stupoare aflând despre nebunia lui Breivik. După ce a omorât 77 de oameni (în 22 iulie), comisia de psihiatrii au stabilit o anumită afecțiune psihică, boală ce-l izbăvește de închisoare. Va fi probabil internat într-un spital neuropsihiatric pe viață, deși – culmea situației – Breivik cere să fie judecat. Contestă rezoluția medicilor și își dorește procesul, să poată spune de ce și cum s-a întâmplat masacrul.

Desigur că fiecare mai puteți adăuga măcar atâtea. Tumultul dinaintea Sărbătorilor a atins multe aspecte. Și totuși sărbătorile au trecut, lăsând în urmă amintiri de tot felul. În micul nostru colț de univers se întâmplă tot felul de lucruri, mai gata să nu le mai putem face față. Să fim, așadar, prezenți!

Hristos s-a născut!

duminică, 25 decembrie, 2011

E Crăciun acuma iar - începe colinda. Și, slavă Domnului, avem parte de colinde. Deschizi radioul și posturile se întrec, televizorul cam la fel, iar cât despre spațiul virtual nici nu mai vorbim. Deși la șes nu e zăpadă, încercăm să întreținem o atmosferă feerică și încărcată de frenezie.

Dincolo de toate, îngăduiți-mi să vă urez un Crăciun cu Isus. Să ne fie El alături și în acest an, mai cu seamă în aceste zile. Acum când de la amvoane răsună vestea cea bună, adusă de îngeri pentru pământeni, să găsească în noi pământul fertil. Întruparea înseamnă, mai presus de iesle și stea, pătrunderea Domnului Isus în spațiu și timp. Autolimitarea Sa este dovada unei supreme iubiri. Să ne ajute Dumnezeu să iubim și noi cu toată inima.

Și încă ceva. Pentru că ne apropiem de finalul anului, să începem a ne cerceta. Sărbătorile sunt un timp al introspecției prin definiție. Graba noastră cotidiană se domolește, iar inima începe să decanteze. Bune și rele, victorii și înfrângeri, vise împlinite și vise frânte, toate acestea așteaptă o dreaptă judecată. Lângă ieslea Pruncului, într-o atitudine de închinare, e cel mai bun loc. Să ne uităm la El, apoi în noi și, în fine, spre ceilalți!