Arhiva categoriei «Anunțuri»

În Țara Oașului (din nou)

vineri, 17 februarie, 2012

Cu ceva timp în urmă am fost dincolo de Negrești Oaș pentru câteva întâlniri cu familiile. Am avut ocazia să întâlnesc cupluri de diferite vârste și din diferite biserici. A fost o experiență interesantă de slujire și cred că am lăsat în urmă o mireasmă tonică.

Tot atunci, grație slujitorilor de la Biserica Penticostala Nr. 2 din Negrești Oaș, am programat o altă vizită. Ea constă în două programe, unul în seara asta și al doilea sâmbătă dimineață. Înțeleg de la organizatori că au confirmat și celelalte biserici din jur. Nădăjduiesc într-o atmosferă bună și interes pentru tematica abordată.

Nu în ultimul rând mă bucur să-mi reîntâlnesc doi foști studenți. Ei conduc biserica ce organizează evenimentul. Mă bucur să-i pot încuraja și să le pot fi alături. Îmi doresc să aibă o slujire de impact și să aud numai de bine.

Fie Domnul cu noi toți, așadar. Sper să nu prind ninsori proaspete, ci numai inimi proaspete pentru Cuvântul Lui.

Pilda Semănătorului la RVE

joi, 2 februarie, 2012

Începând de azi (ora 9, reluare 21), Radio Vocea Evangheliei Oradea va transmite patru mesaje inspirate din Pilda semănătorului. Studiind fiecare versiune a sinopticilor s-a ajuns la următoarea concluzie: Matei pune accentul pe semănător; Marcu pe soluri; în vreme ce Luca vorbește mai apăsat despre sămânță.

Seria de mesaje se ocupă de cele patru pământuri, deci urmează versiunea lui Marcu. Fiecare dintre soluri descrie o anumită atitudine. Față în față cu abundența sămânței și cu sârgul semănătorului, pământurile au totusi un rol definitiv. O receptare nepotrivită a Cuvântului lui Hristos produce efectele pe măsură, iar atitudinile greșite sunt majoritare. Trei din patru soluri nu sunt pregătite pentru o recoltă integrală; sămânța pare a se risipi, iar întreaga strădanie irosită. Și totuși, această pildă subliniează liberul arbitru al omului. Fiecare poate să aleagă așa cum dorește și apoi să plătească prețul acestei alegeri.

Sper ca aceste mesaje să ajungă cu succes la inimile ascultătorilor. Toți oamenii sunt expuși într-un mod sau altul la Cuvântul lui Hristos. Pe diferite căi și mai mult ca niciodată, sămânța este aruncată pe ogoare. Deși atitudinea corectă nu este populară, doar ea ne poate așeza la locul potrivit. Să tindem așadar spre maturizarea spirituală și să-i îndemnăm și pe ceilalți în aceeași direcție.

Teodor Pandrea și nostalgiile studenției

vineri, 27 ianuarie, 2012

Feisbucul aduce vești de tot felul. Nu întotdeauna sunt bune, încurajatoare, mlădioase. Uneori sunt chiar triste și născătoare de nostalgii. Adineaori, după ce participasem la o seară de tineret la Efrata (Oradea), îmi deschid pagina pentru a posta un citat. Rămân încremenit la vederea următorului anunț: profesorul Teodor Pandrea a închis ochii aici pentru a-i deschide dincolo, la cele țărmuri. M-am frecat la ochi și am recitit. Chiar așa… în jurul amiezii, unul dintre cei mai mari dascăli ai învățământului penticostal, s-a stins.

Alături de colegii mei de generație, mă simt privilegiat să-l fi prins la catedră. Dar nu oricând și nu oricum. Erau anii de înaltă activitate, anii în care Teodor Pandrea a dat totul, fără rest. Aș spune că acționa cu măiestrie pe două planuri. Unul era legat de relația cu Ministerul Învățământului și țintea înspre acreditarea ITP-ului. Tot aici intrau și relațiile necesare cu alte facultăți acreditate pentru a ne putea susține licențele (promoția mea a trecut prin mâna comisiei baptiste, alții prin cea a reformaților). În tot cazul, încerca să-l ajute pe fratele Trandafir Sandru, rectorul de atunci, că e important să avem o diplomă recunoscută de Ministerul Învățământului din România. Un alt plan ținea strict de profilul său de lingvist. Cursurile cu dânsul erau adevărate sondări filologice, niciodată scorțoase, niciodată plictisitoare. O candoare ilustră punea stăpânire pe mințile noastre, o mică revelație mijea de fiecare dată. Profesorul știa bine să jongleze cu exactitatea morfologică și gramaticală, dar și cu trimiteri diverse. Adesea aplicațiile ni le făcea direct pe textul biblic.

Ca o notă personală adaug cu drag aportul acestui mare om de suflet și de litere. Eram în anul terminal și – așa cum mi-a fost dat o vreme – au urmat câțiva ani de slujire la Filadelfia București. În acel timp, fratele Pandrea era membru în această biserică și, uneori, accepta să țină chiar mici studii biblice. Niciodată nu i-am putut fi pe deplin recunoscător pentru critica avizată ce mi-o aplica din când în când, după ce-mi asculta predicile. O făcea cu respect și cu un simț al detaliului. Nu era nimic gratuit în remarcile sale. De câte ori îl zăream în sală mă bucuram, știam că cineva e cu ochii pe mine. Corecțiile sale mi-au prins extrem de bine și mi-au rămas în minte și azi.

Ultima întâlnire a fost inopinantă. Eram împreună cu corul bisericii Filadelfia (Oradea) într-o vizită la Biserica Speranța din Cluj. Înainte de urca la amvon pentru predică l-am zărit ca în vis, la balcon. Îmi spuneam că ar fi prea frumos să fie chiar dânsul. După câteva minute mi-a zâmbit cu zâmbetul acela pe care toți studenții-l știu. Am fost emoționat. Trecuseră ani buni de când nu ne mai întâlnireserăm. S-a terminat programul, a venit la mine, ne-am îmbrățișat. Abia azi realizez că a fost ultima îmbrățișare, ultima conversație. Am rămas povestind până mai toți ieșeau din biserică. Nu ne-am mai fi despărțit. El era curios de mine, eu eram curios de dumnealui. Își făcea planuri de viitor, mi-a vorbit de o eventuală colaborare într-un proiect editorial, era așa de încântat că puteam avea acel schimb de idei. Da, dragii mei, pentru că profesorul Pandrea era un om al ideilor vii, al polemicilor fecunde și al aserțiunilor precise.

Acum, la despărțire, de pe meleaguri bihorene, primește un sincer omagiu. Ai fost pentru mine mai mult decât te-ai gândit. Și așa cum a fost în cazul meu cred că a fost și în inima altor studenți. Până va fi să ne revedem pe alte plaiuri, îți vom purta un respect peren. Ne vor străfulgera în continuare SOS-urile filologice cu care ne izbeai frontal, vindecător. La revedere, PROFESORE!

Slujire la Roma

joi, 19 ianuarie, 2012

Sfârșitul acesta de săptămână voi fi în Orașul celor șapte coline. Plec astăzi și mă întorc luni, pentru a petrece câteva zile în ambianța bisericilor române de acolo. Motivul este întreit, aș spune. Voi participa la două întruniri cu familiile, o sesiune cu slujitorii și deschiderea unei biserici române în apropierea Romei.

Mă reîntorc în Orașul etern după aproape jumătate de an. Și data trecută am fost cam în același cadru. A fost minunat și încurajator. Acastă ieșire deschide seria a șase întruniri cu slujitorii penticostali din mai multe biserici. Sunt în majoritate foști cursanți de la Școala Biblică ce am ținut-o cândva la Bologna. Va fi o întâlnire emoționantă, voi revedea oameni pe care nu i-am mai întâlnit de atunci.

Artizanul întregului weekend este Florin Bodog, pastorul Bisericii Române Elim. El slujește cu viziune în acest Prag al apostolilor (cum mai este numită Roma) și desfășoară o activitate evanghelistică impresionantă. Duce Evanghelia cu curaj în piețe și spații publice, adunându-i pe români și conducându-i la Hristos. Deși adesea anonimă și solitară, slujirea acestui bărbat a lui Dumnezeu mă impresionează de la un an la altul. Biserica a cărei deschidere va avea loc duminică este rodul slujirii lui și a echipei de la Elim.

Iau aceste zile ca o provocare pe care Dumnezeu mi-o face. Plec încrezător în puterea Lui și îmi doresc o slujire de impact în inimile oamenilor. Diversitatea întrunirilor la care voi participa mă încântă deopotrivă. Fie bunul Dumnezeu alături de mine și binecuvinteze El lucrarea din diaspora.

Maraton evanghelistic

luni, 9 ianuarie, 2012

Săptămâna aceasta voi fi aproape absent din blogosferă. Voi posta doar articolele serial sau diferite anunțuri legate de activitatea predicatorială.

Cum se știe, suntem în plin sezon de evanghelizări. Pentru mine această săptămână este plină ochi. În fiecare seară voi fi plecat mai departe sau mai aproape pentru a duce Vestea cea Bună. Va fi o săptămână istovitoare, cu mulți kilometri și stres, dar cred în călăuzirea și protecția Domnului.

Voi anunța pe feisbuc locațiile unde urmează să predic și detalii despre locație. M-aș bucura să vă știu alături cu un gând bun, cu o rugăciune. Fiți și voi în mâna lui Dumnezeu întreaga săptămână. Domnul cu noi!

Seri de părtășie la Dușești

joi, 24 noiembrie, 2011

A-i iubi pe cei de departe nu e prea greu. A-i stima pe musafiri, de asemenea. A fi amabil cu frații de credință cu care te intersectezi la conferințe sau cu alți slujitori cu care te vezi rar, e aproape un gest reflex. Dar, a-ți iubi sincer frații din aceeași biserică. A privi cu respect pe cineva cu care te vezi de câteva ori pe săptămână în aceeași biserică, pe aceeași bancă, asta e mai greu. Ajungi să-i cunoști gesturile, expresiile, iar totul devine previzibil. Dacă mai punem la socoteală anumite inadvertențe din trecut, situația se complică alarmant.

Și totuși, potrivit Scripturii, relațiile sincere dintre frați sunt posibile. Există pârghii suficiente ce ne stau la îndemână, doar că trebuie să le luăm în serios. Acesta este scopul celor patru seri de învățătură din cadrul Bisericii Baptiste din Dușești (Bihor). Este un eveniment programat cu mult timp înainte, după insistența colegială a pastorului Nicușor Curpaș. Încă un plus al întregii acțiuni este participarea Bisericii Penticostale din Dușești, dar și a altor credincioși din localitățile din jur.

Prelegerile se inspiră din 1Tes. 5.14 și vor atinge patru teme fundamentale. Toate acestea vor sta sub titlul Eu și aproapele meu, iar distribuția va fi următoarea:

  • Joi, 24 noiembrie, ora 18.00: Atenționarea (mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială)
  • Vineri, 25 noiembrie, ora 18.00: Încurajarea (îmbărbătați pe cei deznădăjduiți)
  • Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 18.00: Susținerea (sprijiniți pe cei slabi).
  • Duminică, 27 noiembrie, ora 18.00: Îngăduința (răbdători cu toți).

Să ne dea Dumnezeu har și miez în tot ce vom face. Să binecuvinteze El inimile ascultătorilor cu receptivitate. Și, nu în ultimul rând, să aibă cele rostite un efect pe termen lung în viețile oamenilor. Doamne ajută!

PROFIDES în Bihor

joi, 17 noiembrie, 2011

Am plăcerea să vă anunț că, de vineri până luni, grupul muzical Profides ne vor fi alături, în Bihor. După spusele lor, Bihorul este locul unde se simt cel mai bine. De ultima lor vizită îmi amintesc cu drag. Am slujit împreună la Vestea Bună (Beiuș), am avut ore întregi de părtășie în afara programelor și ne-am împrietenit pe termen lung.

Acum, băieții de la Profides se reîntorc printre noi. Vor sluji la trei seri speciale de tineret după cum urmează:

  • Vineri seara, Biserica Tabor (Oradea);
  • Sâmbătă seara, Biserica Vestea Bună (Beiuș)
  • Luni seara, Biserica Maranata (Oradea)

Ca un intermezzo, întreaga duminică vor sluji la Vestea Bună (ora 9.00, respectiv 16.00). Sunt aștepați cu drag și cred că și lor le va prinde bine. Le apreciez originalitatea și ușurința cu care schimbă registru sub aspect melodic. Deși extrem de tineri, muzica lor este deopotrivă jovială și profundă. Sunt pretențioși cu ceea ce fac, dar și plini de pasiune. Am convingerea că povestea trupei lor poate fi un exemplu și pentru alții.

În cazul în care sunteți prin zonă nu ezitați să ne fiți alături. Dacă nu, vă invităm să ne urmăriți live pe www.vesteabunabeius.ro

Remember Vladimir Ghika

marți, 15 noiembrie, 2011

Bucureștenii au parte de un eveniment special. În perioada 10-17 noiembrie, la catedrala romano-catolică Sf. Iosif, are loc o expoziție inedită de imagini din viața Monseniorului Vladimir Ghika. Omul care – în spusele Arhiepiscopului Ioan Robu – s-a apropiat prin dragoste de aproapele, de idealul evanghelic, de idealul creștin, este în aceste zile mai aproape de cei care-i apreciează memoria.

Neputând fi printre vizitatori mă voi rezuma la a face câteva sugestii de lectură.  O biografie serioasă aveți în lucrarea d-lui Petru Gherman, Din palat la altar și pușcărie. De asemenea, cu aceeași plăcere puteți citi Monseniorul Ghika. Apostol și martir, de Ștefan Nicolae (1991). O antologie de texte dedicate monseniorului a fost alcătuită de Ioan Ciobanu și publicată la editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice sub titlul A trăit și a murit ca un sfânt.

Într-o anume zi voi scrie o biografie mai amplă aici. Acum, drept aducere aminte, mă rezum la câteva aserțiuni. A fost nepotul ultimului principe al Moldovei (Grigore Alexandru Ghika) și fiul cunoscutul diplomat Ioan Grigore Ghika. S-a născut la Constantinopol în ziua de Crăciun a anului 1873 și s-a stins la închisoarea Jilava (la 16 mai 1954).

Parcursul acestui mare cărturar, om al bisericii și om de bine este impresionant. Mediile ecleziastice catolice îi acordă o atenție sporită în ultimii ani. Intelectualii laici găsesc în gândirea lui o profunzime a ideilor cu adevărat inedită. Iată un prinț care a renunțat la prerogativele ce i se cuveneau, retrăgându-se în mănăstire și ajutându-i pe sărmani. Suferințele sale pentru credință stau și azi drept mărturie de curaj și verticalitate.

Ghidul creștinului la RVE

joi, 27 octombrie, 2011

Începând de azi, în fiecare joi (9.00, reluare 21) Radio Vocea Evangheliei Oradea va transmite o nouă serie de predici intitulată: Ghidul creștinului și inspirat din Evrei 13.1-9.

Cândva o predică singulară, prin reaprofundări am reușit să nasc acest ciclu de mesaje. Pasajul menționat cuprinde – în sinteză – fundamentele de credință ce sunt prinse în ipostaze concrete de viață. Identificăm nu mai puțin de șapte atitudini elementare în raport cu (1) frații; (2) străinii; (3) suferinzii; (4) partenerul de viață; (5) bani; (6) înaintașii în credință; (7) ereziile.

Sunt oarecum marile provocări ale vieții de credință. Rezumate la nivelul unui singur verset (îndeobște), aceste provocări ne privesc pe fiecare. Cerințele induse în textul biblic nu sunt pe placul omului natural. Un salt spiritual este imperios necesar. Dumnezeu ne dorește mai sus în fiecare zi. O relaționare corectă față de oameni, bunuri și învățături este definitorie. Să ne ajute Dumnezeu să fim la înălțime; iar aceste mesaje să atingă inimi însetate.

S-a stins Liviu Ciulei!

marți, 25 octombrie, 2011

Într-un spital din Munchen, la 88 de ani, regizorul Liviu Ciulei a plecat dintre noi. Deși plecase din țară în 1980, pentru a se întoarce imediat după Revoluție, părintele teatrului românesc modern a fost mereu un patriot impecabil. Universitățile ce l-au avut ca și dascăl (cea din Minnesota și New York), au putut să-și facă o imagine elegantă despre România. S-a simțit datori ca oricând și oriunde să arate că românii au talent și creativitate.

Debutează ca actor în 1946, apoi devine directorul artistic al Teatrului Bulandra pentru zece ani. După reîntoarcerea în țară își va depune o activitate intensă pentru înnoirea teatrului de unde plecase și va regiza o sumedenie de spectacole. În anul 1996, UNITER îi va oferi Premiul pentru întreaga activitate. A fost un moment emoționant, care venea să confirme o carieră strălucită dar și tumultoasă.

Din filmografia maestrului spicuim în special pentru generația tânără: În sat la noi (1951); Nepoții gornistului (1953); Valurile Dunării (1959); Cerul n-are gratii (1962); Pădurea spânzuraților (1964); Dragostea începe vineri (1972); Dimitrie Cantemir (1973); Mastodontul (1975). După toate aceste opere care au făcut istorie, precum și altele mai recente, cortina a căzut definitiv. De dorit să întâlnim tot mai mulți ciulei pe scenă și în marele laborator al teatrului românesc!