Vrei să-mi spui că Noe era drept, că era desăvârșit în neamul lui, că nu mai era nimeni ca el între toți oamenii? Dar ca Pavel nu mai era nimeni între oameni! Noe s-a mântuit numai pe el cu copiii lui. Pavel însă, când potop mai cumplit decât potopul de pe vremea lui Noe a cuprins lumea, n-a bătut câteva scânduri unele lângă altele, n-a făcut corabie, ci, în loc de scânduri, a alcătuit epistole, și n-a smuls din mijlocul valurilor două sau trei sau cinci rude, ci lumea întreagă, care era pe cale să se înece. Corabia lui Pavel nu era ca arca lui Noe, care se învârtea într-un singur loc. Nu! Corabia lui Pavel a mers până la marginile lumii; și de atunci și până acum Pavel îi aduce pe toți oamenii în corabia aceasta. A făcut corabia aceasta pe măsura mulțimii celor care se mântuiesc; primește în ea oameni mai nepricepuți decât animalele, dar îi face să se ia la întrecere cu Puterile cele de sus, biruind și prin asta corabia aceea. Corabia lui Noe a luat în ea un corb și a dat drumul tot unui corb; a luat un lu, dar n-a schimbat firea lui sălbatică. Corabia lui Pavel nu a fost așa! A luat în ea lupi și a făcut dintr-înșii oi; a luat în ea vulturi și ulii și i-a schimbat în porumbei: a scos din firea omenească toată nepriceperea și toată sălbăticia și a pus în locul lor blândețea Duhului. Iar corabia aceasta a lui Pavel plutește până acum și nu se sfărâmă. Furtuna răutății n-a reușit să-i strice scândurile; dimpotrivă, plutind pe marea înfuriată, a potolit frământarea mării. Și pe bună dreptate, căci scândurile ei n-au fost unse cu smoală și catran, ci cu Duhul Sfânt.
(Cuvântarea I la Sfântul Apostol Pavel, de Ioan Gură de Aur, trad. Dumitru Fecioru, PSB 14, seria nouă, pp. 250-251)