Apologetica de altădată

A

Cu ceva timp în urmă am postat o microbiografie dedicată lui Iustin Martirul. Cu acel prilej nu am indicat o lucrare anume despre viața și activitatea lui Iustin, cu gândul că o voi face într-un eseu separat. Cred că acum a sosit timpul…

Este vorba de cartea Sfântul Martir Iustin Filozoful. O introducere, scrisă de Bogdan Tătaru-Cazaban și publicată în cele mai alese condiții la Deisis/Stavropoleos în anul 2010. Pentru cei mai puțin familiarizați cu domeniul, precizăm că autorul este un reputat patrolog și filozof creștin, un teolog cu mari deschideri. Distins, dar niciodată cabotin, Cazaban reușește prin ceea ce publică să-și dovedească seriozitatea. Nu se joacă niciodată cu vorbele și, implicit, nu își permite mediocrități de nici un fel.

În același mod procedează și când se apropie de Iustin Martirul, recunoscut îndeobște ca unul dintre primii gânditori creștini cu adevărat prolifici. Deși avem în față doar o introducere în gândirea marelui apologet, autorul nu tratează lucrurile în mod lapidar. Are grijă în primă instanță să ne prezinte cadrul larg în care opera iustiniană este studiată, iar apoi ne oferă elemente specifice. Contextul cultural al epocii, precum și provocările inedite ale creștinismului sunt doar câteva dintre accentele cărții.

Apoi, ni se argumentează în ce fel Iustin Martirul a fost un apologet cu adevărat complet și paradigmatic. Credința nu este doar apărat și propulsată la stadiul de adevărata filozofie, ci autorul merge mult mai departe. Iustin – afirmă el – face dovada unei apologetici complete. El utilizează cu succes cele trei registre ce vor deveni clasice mai apoi. În primul rând, profesiunea de credință care are valoare credală, am putea spune. În al doilea rând, modul de viață, care se referă la creștinismul trăit de fiecare individ. În al treilea rând, expresia cultică, ce invocă o dimensiune comunitară a credinței. Toate aceste trei elemente vor deveni mai târziu emblematice și se vor regăsi în alte opere dogmatice.

Bogdan Tătaru-Cazaban nu se sfiește să amintească și discutata relație dintre gândirea lui Iustin și ideile platonice. El consideră că acesta preia structuri de gândire de acest tip, dar nu este tributar acesteia. Se folosește în mod onest de acestea, dar își păstrează o linie dominant creștină. În fața unei duble provocări – iudaismul și elenismul – Iustin reușește să mențină o echidistanță lăudabilă.

Consider scurta lucrare prezentată mai sus necesară. Spun asta mai ales pentru cei care nu au prea multe noțiuni de patristică sau cei care vor să-și reactualizeze anumite concepte. Dar, în fond, cred că este delectantă și pentru cei care deja sunt bine imersați în acest spațiu istorico-dogmatic. Este un eseu ce-l citești între două treburi extenuante și care îți lasă în minte o savoare specială.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.