Am mai vorbit despre el. Se numește Emil Bock și a fost unul dintre cei mai mari teologi germani. Desigur, asupra lui planează o seamă de suspiciuni și este unul dintre cei mai controversați gânditori creștini moderni. Atașamentul lui față de Rudolf Steiner; viziunea sa ezoterică asupra religiei creștine; o oarecare orientare liberală, precum și o viziune elitistă despre viața de credință, sunt doar câteva dintre aspectele dilematice.
Cu toate acestea, găsesc în scrierile lui și idei revoluționare. Introduce uneori concepte extrem de inteligente, provocatoare chiar. Reușește să facă asocieri la care (cel puțin eu) nu m-am gândit înainte. Una dintre acestea pune în balanță două personaje ale secolului I: Apollonius și Isus (în Cei trei ani, Univers Enciclopedic, București, 2007). După cum vom vedea, scopul autorului este de a dovedi superioritatea Mântuitorului, chiar dacă pe atunci lucrurile păreau altfel.
Vrând să arate caracterul retras al activității lui Isus pe pământ, teologul german reușește o comparație izbitoare. Notorietatea lui Apollonius era net superioară în raport cu cea a lui Isus. Cu toate acestea, Isus Hristos marchează întreaga istorie, de fapt o rupe în două. Dumnezeirea Lui se poate vedea și prin prisma acestei viziuni comparate.
În vremurile noastre toți vorbesc despre Isus din Nazaret fără a se gândi cât de în umbră i s-a scurs viața, în timp ce marele inițiat al acelei epoci este complet uitat. (p. 18)
Biografia lui Apollonius are o aură mistică. Se spune despre el că înainte de naștere a fost anunțat în mod miraculos, în copilărie a dat dovadă de o precocitate nemaiîntâlnită, iar la vârstă adultă ar fi făcut o sumedenie de minuni. Chiar și finalul vieții poartă nimbul unui martiraj răsunător. Unii gânditori patristici chiar au jonglat ideatic cu cele două biografii: Apollonius și Isus.
Domnul Isus, așa cum găsim în Evanghelii, s-a născut într-un mod supranatural (ceea ce este mai mult decât un anunț pretins profetic), iar minunile Lui au fost o parte secundară a misiunii (El a venit să se aducă drept ispășire). Afirmațiile adversarilor potrivit cărora El vorbea superior celorlalți învățători sunt elocvente și ele.
Deși Isus din Nazaret a mizat întotdeauna pe retragere (spunea adeseori: Să nu spuneți nimănui…), impactul Lui a fost incomensurabil. Apolonius și-a marcat generația și următoarele maxim două secole, Isus a schimbat cursul istoriei. E. Block conclude:
Astfel, aceste două figuri îi stau față în față, precum trecutul și viitorul. Apollonius este ultimul exemplar superb dintre aceia care și-au datorat măreția izvoarelor divine de forțe magice ale trecutului. dar, prin figura simplă a lui Isus din Nazaret, un impuls ceresc nou intră în omenire. În El se maturizează impulsul nou care va conduce întreaga lume, salvând-o de la decădere și moarte, la o viață nouă. (p. 42)
În fond, orice contemporan de-al Mântuitorului am lua în discuție, rezultatul este același: Hristos strălucește! Nu sunt totuși naiv; știu că există un curent puternic anti-Hristos. Mai știu că există cosmetizări biografice în ceea ce-L privește. Am însă multă speranță și cred că Adevărul va triumfa. Cuvântul lui Dumnezeu și chiar experiența de credință o certifică.
Dacă un contemportan de notorietatea lui Apollonius nu a știrbit imaginea lui Hristos, atunci orice tentativă este nulă. Dumnezeul-făcut-trup străpunge istoria umană și o veghează. Să avem reverența cuvenită și să Îl acceptăm pe Hristos ca Mântuitor personal. Este singura noastră șansă!