
Trebuie să te îndeletnicești cu toate câte trezesc mintea și ajută la alipirea de Dumnezeu. Iar acestea sunt: citirea Sfintei Scripturi și a sfinților ei tâlcuitori, dar și aceasta cu măsură; psalmodierea cu pătrunderea înțelesului; cugetarea la cele spuse în Scripturi și la minunile văzute în zidire; rugăciunea cu gura până ce sfântul har al Duhului o va mișca în chip simțit din inimă; căci atunci e altă sărbătoare și timpul altei prăznuiri, negrăită din gură, ci lucrată în inimă prin Duhul.
Iar până atunci îndeletnicește cu cele spuse așa: pleacă-ți genunchiul de câte ori poți și roagă-te, șezând așa; îngreunându-te de rugăciune, treci la citire, precum s-a zis; pe urmă iarăși revino la rugăciune. Și îngreunându-te iarăși de ea, ridică-te la puțină cântare; și apoi revino din nou la rugăciune. Și iarăși îngreunându-ne, întoarce-te la îndeletnicirea mai înainte pomenită, cu măsură; și apoi iarăși dăruiește-te rugăciunii. Folosește-te puțin și de un lucru de mână, pentru alungarea plictiselii. Dar pururea, în toată lucrarea ta cea după Dumnezeu, de dimineață până dimineață, să stea la loc de frunte rugăciunea. Toate celelalte îndeletniciri să fie folosite, cum s-a zis, din pricina îngreunării la rugăciune. Iar când vine mila în suflet și harul Duhului face să țâșnească din inimă rugăciunea ca un izvor, atunci mintea să se îndeletnicească numai cu rugăciunea și cu vederea, desfăcându-se pe sine de toate și desfătându-se numai cu rugăciunea și cu vederea în raiul dragostei dumnezeiești.
(Calist Angelicude, în Meșteșugul liniștirii; din Filocalia vol. 8)