Potrivit raportului Pew Forum, anul 2030 va fi unul pivotal. Axându-se pe competiția dintre creștinism și islalm (o temă devenită clasică), raportul estimează că în Statele Unite populația musulmnă se va dubla. Cam aceeași soartă o vor avea multe țări europene, și este vorba aici de țări cu o îndelungată tradiție creștină.
Nu menționez acest raport pentru a ne înspăimânta. Unii văd în această evoluție fără precedent a islamului o mare catastrofă, dar după cum știm teama nu e bună. Alții igonoră pur și simplu subiectul aplicând metoda struțului cu capul în nisip. Personal încerc să fiu echilibrat și rezonabil în ceea ce gândesc și scriu. Așadar, cred că islamul ne presează cu o întrebare stânjenitoare: Nu a slăbit prea mult creștinismul?
Unii apologeți sunt convinși că succesul islamului nu se bizuie pe forțele proprii, ci pe slabiciunea adversarului (a creștinismului deci). Însă această supozitie este totuși generală. Ar fi interesant de identificat cauzele care fac mișcarea creștină să fie atât de anemică și uneori irelevantă. Nu ar fi rău să analizăm dogmatici din sântul creștinismului și multele paradigme ce-l definesc.
În fine, să așteptăm anul 2030 cu speranță și alergând cu Evanghelia. Musulmanii au mare nevoie de mântuirea prin Hristos. Creștinismul este responsabil, iar această responsabilitate ar trebui să ne dea fiori.