
Precum anul, viața are anotimpurile ei. Într-o cadență pe care n-o putem controla, se inserează în viața noastră evenimente și perioade greu de suportat. Nu sunt necazuri imaginate, îngrijorări puerile sau fabulații ieftine. Sunt situații concrete, complexe și care produc o durere teribilă. Atunci dezamăgirea ne copleșește, iar farul speranței se stinge sau – poate – se ascunde în ceața întristării.
Despre o asemenea călătorie prin cel mai greu anotimp al vieții este și cartea scrisă de Lysa TerKeurst. Intitulată sugestiv, Nu așa trebuia să fie, lucrarea ne este oferită în limba română de Editura Scriptum (Oradea, 2020), în condiții grafice excelente. Premisa autoarei? „Distanța dintre ceea ce am crezut că va fi și ceea ce este” – un hău pe care toți trebuie să-l traversăm, într-un fel sau altul.
Desprinși de grădina Edenului (prin Cădere) și în drum spre grădina Raiului (prin Răscumpărare), iată-ne parcurgând un itinerar extraordinar, sortit unui final fericit. Dacă privim lucrurile din această perspectivă, atunci tot ce ni se întâmplă sunt elemente de traseu. Aceste „elemente” înfăptuiesc mai mult decât anunță și sunt, în realitatea lor spirituală, mai mult decât par. Providența tainică a lui Dumnezeu țese pentru fiecare destin ceva maiestuos, o pânză multicoloră și formidabilă. Ce trebuie să facem noi? Să suportăm cu demnitate procesul, ba chiar să-l transformăm în ceva folositor.
În partea finală a ei, cartea tratează toate acestea în termenii unei lupte spirituale. Întreaga ființă umană este angajată în această luptă. Astfel, gura mea este invitată la ADORARE (cui mă închin), mintea mea este destinată ATENȚIEI (la ce mă concentrez), ochii mei sunt responsabili cu ATRACȚIA (ce îmi doresc), chemarea mea determină AMBIȚIA (cu ce-mi ocup timpul) și, în cele din urmă, alegerile mele conduc invariabil spre ACȚIUNE (cât sunt de statornic/ă). Desigur, înșirarea lor într-o carte (sau aici) e atât de simplă și de corectă. Însă ele sunt menite să prindă viață, să ne transforme în adevărați viteji în marile confruntări.
Și, în cele din urmă, dezamăgirea însăși devine un instrument folosit de Dumnezeu pentru creșterea noastră. Fiecare experiență nefastă devine – prin puterea lui Dumnezeu de a preschimba răul în bine – o ocazie suplimentară de a ne dezvolta. Și, ca un ultim îndemn de lectură, iată o frază edificatoare:
Dezamăgirea nu dovedește că Dumnezeu împiedică împlinirea lucrurilor bune pentru noi. Uneori ea este calea pe care El ne conduce Acasă. Dar ca să vedem cu claritate asta și pentru a înțelege așa cum se cuvine ceea ce se petrece cu adevărat, trebuie să facem un pas înapoi și să o punem în perspectiva poveștii iubirii nețărmurite a lui Dumnezeu pentru noi. Acea poveste în care salvează și împacă omenirea cu El Însuși.