Drumul de la anonimat la notorietate are povestea lui. Răsărit parcă din pământ, venit parcă de nicăieri, cel necunoscut devine, pe zi ce trece, tot mai vizibil. Apoi, printr-o alchimie a împrejurărilor, acesta începe să influențeze. Totul sfârșește prin faptul că, în domeniul lui de activitate, fostul anonim devine de neînlocuit, în jurul său țesându-se chiar mituri extraordinare. Aceasta ar fi, pe scurt, întreaga schemă.
John MacArthur porneÈ™te È™i el de la această premisă atunci când scrie despre Doisprezece bărbaÈ›i obiÈ™nuiÈ›i (Scriptum, Oradea, 2017). ÃŽn mai bine de 200 de pagini, cunoscutul autor ne arată cum i-a modelat ÃŽnvățătorul pe ucenicii Lui È™i, în acelaÈ™i timp, ce-Și doreÈ™te să facă din noi. ToÈ›i doisprezece au fost oameni atât de comuni, aparent fără nicio sclipire. ÃŽÈ™i trăiau vieÈ›ile la fel ca ceilalÈ›i, nutreau aÈ™teptări mesianice tipic iudaice, încercau să facă față presiunilor vieÈ›ii cotidiene. PETRU era apostolul cu vorbire necioplită. ANDREI era apostolul lucrurilor mărunte. IACOV este apostolul pasiunii. IOAN este apostoul iubirii. Pe FILIP l-am putea numi: staticianul. NATANAEL este apostolul cel sincer. MATEI fusese vameÈ™, iar TOMA era Geamănul. IACOV cel mic È™i SIMON zelotul, dar È™i IUDA (nu Iscarioteanul) – apostolul cu trei nume. Și, în fine, IUDA Iscarioteanul, vânzătorul Mântuitorului.
Analiza operează cu două surse principale. În primul rând, avem informațiile din Evanghelii, deci canonice. Acestea sunt considerate primordiale, un fel de temelie a întregului edificiu. Evangheliștii devin astfel martorii avizați, recunoscuți de Biserica primelor veacuri și pe a căror mărturie trebuie să ne clădim propriile convingeri. În al doilea rând, avem informațiile din istoria bisericească, cu precădere din Eusebiu de Cezareea. Textul canonic nu furnizează detalii despre sfârșitul vieții apostolilor (exceptând Iuda și Iacov), însă tradiția creștină are mărturii prețioase în acest domeniu. Dată fiind această absență a detaliilor din cărțile Noului Testament, cercetătorul trebuie să-și îndrepte atenția asupra altor surse, credibile și ele. Nu este nici pe departe un abandon al canonicului în favoarea istoricului, ci o completare fericită.
Descrierile fiecărui apostol sunt atrăgătoare și bine argumentate. MacArthur se dovedește, încă o dată, un maestru al cuvintelor și o capacitate în ceea ce privește simplificarea lucrurilor. Nu ni se furnizează informații de prisos, nici nu suntem purtați spre polemici rezervate specialiștilor. Citind fiecare biografie ai impresia unei familiarități, ba chiar ajungi să te compari cu fiecare dintre personaje, găsind nu puține similitudini.
De fapt, acesta este și scopul cărții: să îți arate că Dumnezeu lucrează în fiecare generație. Chemarea primilor ucenici și mandatarea lor ulterioară nu este un eveniment unic în istoria lumii. În fiecare zi, în moduri diferite, bunul Dumnezeu își scoate lucrători la secerișul Lui. Este direct interesat ca fiecare dintre noi să-și înțeleagă propria chemare și să acționeze în consecință.
Slabi și adesea inadecvați, cei doisprezece au pus totuși în mișcare o Biserică. Ceva cu totul nou și extraordinar se năștea în inimile și-n slujirea lor, ceva ce trebuia dus mai departe. Iar dacă noi, azi, avem un asemenea tezaur de credință, este pentru că prima generație și-a înțeles menirea. Pentru cei neinițiați în studiul teologic, această carte furinzează informații inedite, însă cheamă necontentit la decizie.
Nu e suficient să ne minunăm de felul cum a lucrat Dumnezeu atunci. Lucrările Lui sunt aceleași și azi, planul său de asemenea. Mai rămâne ca noi, motivați de pildele apostolilor, să pășim temerari înainte. Iar dacă asta ni se cere, atunci cartea de față poate fi o bună călăuză. E scrisă bine, bogată în informație, dar, mai ales, motivatoare.