Andreas Lubitz și… România

A

LubitzSe putea altfel?! Cum se întâmplă o dramă și noi suntem, fantomatic, acolo. Bunicul pilotului sinucigaș, Andreas Lubitz, a fost medic psihiatru român. Plecat în anii 70 din țară la un seminar de specialitate, acesta rămâne în Germania unde avansează din punct de vedere profesional. Ce ironie a istoriei! Urmașul acestui brav medic român se îmbolnăvește, devine instabil și periculos, deși distruge probele. Profitând de o succesiune de gafe, acesta urcă la bordul avionului și pune în aplicare gestul fatidic. Se blochează în cabină și dă drumul aparatului să coboare, să se afunde printre Alpii francezi.

Dincolo de suferința rudelor, un alt fapt mi se pare de o ironie uluitoare. În ultimii ani am învățat să ne temem de teroriști. Nu ne-am fi putut imagina că un bolnav psihic va ajunge la manșa unui avion. Ce reducționism ieftin! Am crezut, pentru multă vreme, că doar fundamentalismul islamic poate face ravagii. Însă, din nefericire, sfera e mult mai amplă. Avem să ne temem de acum înainte (și) de iresponsabilitate, greșeli de procedură și tirania comercialului. Cam așa am putea defini, pe scurt, întreaga încâlceală care i-a permis lui Lubitz să devină… celebru.

Rădăcinile românești ale pilotului adaugă un anumit exotism întregii povești. Sigur că, în esență, nu înseamnă nimic.  Nu e România de vină că a oferit Germaniei un medic de nădejde, așa cum nici acest bunic nu e moralmente vinovat. Să nu fie nimeni în sufletul lui acum… și nici în sufletul celor apropiați. Dacă și-ar fi putut face bine nepotul, cum n-ar fi încercat el, nu-i așa?! Dar, nici măcar medicina nu are puteri demiurgice.

Experiența Lubitz deschide o nouă dimensiune în marea suferință a lumii. Ea dovedește că omul poate să devină mai primejdios decât am crede. Mai mult, există până și complicități pasive care pot genera adevărate drame, iar faptul acesta ar trebui să ne pună în gardă. Nu e drept ca oameni nevinovați să plătească un asemenea tribut. Sperăm din suflet să nu se mai repete. Să nu mai asistăm niciodată la o asemenea înlănțuire de boală, iresponsabilitate și vinovăție!

comentarii

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.