În ultimul citat, Alexandru Dragomir ne spunea ceva despre REALITATE. Era vorba de acea a doua realitate, născută din acea nevoie de a dubla lumea existentă.
Acum avem în față o cugetare interesantă privitoare la ideologie. Explicată în contextul vieții și a metafizicii, ideologia are o metamorfoză a ei.
Ideologia e sistematică (și nu sistem), curinzând prin esența ei toate domeniile pe care le mestecă, pentru că legea ei este reducerea la dialectica proprie și atât. Restul este materie căreia i se aplică forma ce e ideologia, devenind mersul ideologiei cu sine însăși.
Istoria nu mai este conștientă ca ciocnire a numeroase forțe sociale, ci ca luptă pentru triumful unei ideologii. Istoria e confiscată de raționalitate, de ideologie, exact cum natura e confiscată de știința tehnică modernă și transformată în raționalitate.
Ideologia merge de la sine, adică se desfășoară singură în legea ei, și la fel știința merge singură, fiindcă ambele au aceeași așezare metafizică. Istoria modernă, în realitate, este ieșirea la iveală a acestei metafizici.
(8 decembrie 1977)
Nu pot sa cred cat simt al realitatii si ce conectare la realitate avea omu asta pe vremea aia. Un ‘enunt’ aproape weberian. Adica oricand e actual.
Întocmai cum spui. Comparația cu Weber mi se pare binevenită. Alexandru Dragomir a fost unul dintre cei mai lucizi oameni pe care i-a avut România până în momentul de față.
[…] în postarea precedentă am adus vorba despre IDEOLOGIE, iată-ne acum în fața unui alt subiect. Este o cugetare notată în jurnal de Alexandru Dragomir […]