Agapa este un lucru curat și vrednic de Dumnezeu; scopul ei este dăruirea… bucuriile pe care le procură agapa au în ele o scânteie a dragostei, care obișnuiește să ne ducă de la mâncarea aceasta pământească la mâncarea cea veșnică… Masa să ne fie deci simplă și ușoară, în stare să ne țină treji, fără fel de fel de condimente, ca să nu ne strice buna noastră creștere. Agapa e o bună educatoare; are merinde bogate pentru întemeierea unei frumoase comuniuni. Mâncărurile de la agapă sunt cumpătate, în cantități măsurate și sunt mântuitoare pentru trup. Agapa împărtășește celor care iau parte la ea câteva din bunătățile ei; cealaltă masă, care depășește trebuințele trupului, face rău omului, moleșește sufletul și îmbolnăvește trupul. (…)
Prin urmare, să nu ducem o viață desfrânată, după pilda fiului bogat din Evanghelie (Lc 15,11-14), folosind prost darurile Tatălui, ci să le folosim bine ca niște stăpâni, fără să ne lăsăm stăpâniți de ele; căci am fost rânduiți să împărțim și să stăpânim (Fac 1,28), nu să fim robi mâncărurilor. Demn de admirație ar fi, așadar, ca noi, privind cu luare-aminte adevărul, să ne alipim de mâncarea cea de sus și să ne umplem de contemplarea de nesăturat a Celui care există cu adevărat, gustând din plin plăcerea tainică, unică și curată. Aceasta e agapa pe care trebuie să o așteptăm, după cum arată mâncarea ce vine de la Hristos. Dar e cu totul nesocotit, nefolositor și neomenesc să ne hrănim pentru moarte, așa cum îngrășăm vitele pentru tăiere, să privim necontenit la pământ – de vreme ce ieșim din pământ -, să stăm aplecați asupra meselor, căutând toată viața doar să mâncăm, să ne îngropăm oarecum fericirea aici, într-o viață ce nu va mai fi, și să nu ne mulțumim doar cu înfulecatul, de dragul căruia au ajuns la mult mai mare cinste bucătarii decât plugarii. Și desigur că noi nu vrem să suprimăm viața socială, însă suntem prudenți la capcana anturajului, a întâlnirilor fatidice. Iată de ce noi trebuie să evităm lăcomia, să mâncăm puțin și cât e de neapărată trebuință.
(Fragment din Pedagogul, de Clement Alexandrinul, PSB 16, serie nouă, Basilica, București, 2016, pp. 155,157)