Puteam să-l uităm?! Mă refer la Vărul Săndel, personaj mioritic și pitoresc. Toți iubitorii de folclor trebuie să-l știe bine, dar nu numai. Deși nu mă număr printre îndrăgostiții acestui gen, intervențiile și interpretările lui Săndel mi-au atras atenția. Băiat crescut în popor, păstrător de obiceiuri străvechi și cu graiul său maramureșean, nu ai cum să nu-l observi. Înainte de a deveni prezentator de emisiuni muzicale, a interpretat diferite piese clasice. S-a remarcat și prin câteva variante ethno bine lucrate și – pentru iubitorii genului – extrem de savurate.
Iutubul ce vi-l propun este cu adevărat românesc. Descrie întoarcerea copiilor acasă, o întoarcere prilejuită de Crăciun. Vechile obiceiuri apare și ele în versurile câtecului, dublate de nostalgia copilăriei. Cântecul este parcă un strigăt al inimii după vremuri demult apuse dar care pot fi reînviate în atmosfera de acasă. Numită Este Crăciun peste pământ, colinda se vrea a fi o chemare universală. Spiritul sărbătorii este destinat tututor, fără nici o restricție. Climaxul textului țintește totuși spre întâlnirea cu părinții. Crăciunul devine ocazia nimerită ca generațiile să-și dea mâna, iar apoi să-și amintească fecund. Să întrețină o stare de bine, să refacă relațiile șubrede și să-și dozeze puterile sufletului. Deși nu cea mai importantă parte a sărbătorii, e bine totuși să luăm seama la această nuanță.
Acasă… de Crăciun
A