„A învăţa să cânt la pian a fost la fel de firesc ca a învăţa să merg”

A

La prima vedere, pianul este mult mai puţin interesant decât alte instrumente. Orice greutate care apasă pe clape produce sunet, indiferent dacă e vorba de degetele lui Rubinstein, de o scrumieră sau de o piatră. Apăsarea pe clapele pianului nu produce neapărat un sunet plin de culoare sau interesant, însă când îţi dai seama de neutralitatea lui înţelegi că tocmai asta îi conferă pianului atât de multe posibilităţi de exprimare. Am putea face comparaţia cu un pictor care stă în faţa unui zid complet alb, şi nu în faţa unui zid albastru sau verde. Zidul în sine e mai puţin atrăgător, însă, dacă vrei să pictezi pe el, albul îţi dă mai multă libertate. Acest lucru nu este valabil în cazul viorii sau al oboiului: au o culoare proprie. Marii violonişti trebuie, fireşte, să-şi aibă fiecare propriul sunet, sunetul lui David Oistrah nu e la fel cu cel al lui Isaac Stern sau al oricui altcuiva. Dar este întotdeauna sunetul unei viori. Cum pianul are un sunet neutru, iar apăsarea pe clape produce de fapt sunetul, la început e mai uşor de cântat la pian, dar în acelaşi timp şi mai puţin interesant. Cred că, spre deosebire de orice alt instrument, pianul poate să creeze iluzia unor alte sunete.

(…)

Pentru mine, a învăţa să cânt la pian a fost la fel de firesc ca a învăţa să merg. Tata avea obsesia ca lucrurile să fie naturale. Am fost educat după principiul fundamental că nu există deosebire între problemele muzicale şi cele tehnice. Aceasta era parte integrantă din filozofia lui. Nu m-a pus niciodată să exersez game şi arpegii. Învăţam tot ce era necesar pentru a-mi dezvolta dibăcia de pianist numai şi numai cântând pur şi simplu piesele. Un principiu care mi-a fost inculcat de mic şi pe care încă îl urmez e să nu cânt nici o notă în mod mecanic. Învăţătura tatei se baza pe credinţa că există game suficiente în concertele lui Mozart.

(…)

Eu întotdeauna exersez mai întâi pasajele dificile din punct de vedere tehnic – separat şi lent – ca să învăţ să le stăpânesc şi să le frazez. Nu trebuie să cazi pradă tentaţiei de a încerca tempoul corect până ce nu stăpâneşti perfect pasajele respective în tempoul mai lent. Nu cânt niciodată astfel de pasaje în mod mecanic, cu gând că o să adaug mai apoi frazarea. Un pasaj dificil din punct de vedere tehnic trebuie cântat mai lent până înveţi să-l stăpâneşti – dar cu expresia muzicală corectă. A despărţi în muzică latura tehnică de cea expresivă e ca şi cum ai despărţi trupul de suflet.

(Daniel Barenboim, în volumul autobiografic O viață în slujba muzicii,  Humanitas, București, 2015.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.