Viața omului este o succesiune de începuturi. De la naștere și până la moarte, conștient sau nu, omul tot debutează. Are nevoie de asta, așa cum are nevoie de hrană și adăpost. Calendarul s-a născut din aceeași trebuință interioară. Timpul nedefinit, care se află într-o curgere necontenită ar fi imposibil de trăit. Ne vedem nevoiți să-l spargem în bucăți, să-l luăm cu binișorul. Pe lângă unitatea insesizabilă a secundei, urcăm spre cea a anului. Și e normal ca pe aceasta din urmă să o resimțim cel mai acut. E cea mai mare dintre cele cu care operăm în mod obișnuit.
Începutul de an este aidoma tuturor începuturilor. Avem în el deopotrivă entuziasm și naivitate. Neștiind niciunul dintre noi ce va urma, putem să fim mai optimiști ca niciodată. Inocența primei zile este ceva rar, pentru că nu ne întâlnim cu ea la fiecare pas. Aproape că ne temem să ne dorim anumite lucruri, dar totuși o facem. Avem nevoie de vis, așa cum avem nevoie să estimăm viitorul. Este cea mai idilică dintre zile, mereu indecisă și promițătoare în esența ei. Izbăviți de tristețea lui 31 decembrie, putem deja privi cu speranță spre ceea ce urmează.
Ceea ce-mi doresc, și anul acesta, este să-mi dozez bine începuturile. Să pun în ele ingredientele necesare, atitudinile potrivite. Îmi doresc hotărâri noi, aplicate și realiste. Îmi doresc o mai profundă viziune asupra lucrurilor și a realității din jur. Îmi doresc un mai bun impact în viața celorlalți, atât cât m-a hăruit Dumnezeu. Nu în ultimul rând îmi doresc o sănătate constantă și binecuvântări dumnezeiești. Mi-ar plăcea să vă regăsiți în aceste năzuințe, iar dacă este așa vi le urez cu toată inima. Bineînțeles, alături de un călduros: LA MULȚI ANI!