Arhivă

iulie 2015

i

Întrebarea săptămânii (31)

E oare nepotrivit ca intelectualul să se comporte în credință ca intelectual? E inutil să-și păstreze în acest domeniul chipul specific sau măcar ideal? Pofta de a înțelege, informația riguroasă, disiplina gândului nu-și găsesc locul în religie? Îndeletnicirea cu ideile e aici necuvenită? Dar ceea ce dă marca de autenticitate pentru un intelectual, anume sensibilitatea față de nuanțe și de...

Exercițiu de neuitare: Jean Baudrillard

La 27 iulie 1929 se năștea unul dintre cei mai lucizi critici ai postmodernismului: Jean Baudrillard. Descendent al unei familii de fermieri din Reims (Franța), are parte de o educație totuși superioară. Se dovedește precoce încă din copilărie, cu o vădită înclinație spre științele umaniste, așa că prima sa profesie este cea de profesor. Va preda limba germană într-un liceu, dar, în aceeași...

„Lumea spânzură de cugetarea lui Dumnezeu”

Scrisă în perioada interbelică, într-o atmosferă propice meditației, cartea Nostalgia paradisului – ce poartă semnătura lui Nichifor Crainic – a avut o istorie tumultoasă. 50 de ani a fost interzisă, fiind republicată abia în anul 1994, când o bună parte a românilor îl uitaseră pe ilustrul ei autor. De atunci, lucrarea s-a bucurat de reeditări succesive atât în România cât și în...

Despre proasta înțelegere a libertății

Adolescenții presează asupra părinților pentru o mai mare libertate. Minoritățile presează asupra statului în același scop. Omul, în general, asipră spre o liberate înțeleasă adesea ca o sumă de permisivități aparent inofensive. Și totuși, mai devreme decât am crede, pretenția de libertate intră sub incidența eticului. Adolescenții vor fi tentați să comită imoralități pentru a-și dovedi...

Rugăciunea săptămânii (93)

Doamne, dă-mi o digestie bună și, natural, și ceva de mâncare. Dă-mi sănătatea trupului și bunadispoziție pentru a o putea menține. Doamne, dă-mi un suflet sănătos, care să aibă mereu înaintea ochilor ceea ce este bun și curat, încât să nu se scandalizeze în fața păcatului, dar să știe întotdeauna să găsească mijloacele pentru a-i opune remediul. Doamne, dă-mi o inimă care nu cunoaște aversiunea...

Deci așa! „Bravo” America!

Comentez după cum mi-e obiceiul: nu în fierbințeala evenimentelor, ci mai degrabă cu întârziere. Aștept, citesc și observ ecourile. Mă „așez” pe temă prin reacțiile pro și contra, chiar dacă am o convingere încă dinainte. La fel procedez și în ceea ce privește decizia Curții Supreme din America de a legaliza căsătoriile homosexuale. Gestul este simbolic și murdar în același timp. Știu că s-a mai...

Valeriu Gafencu l-a salvat de la moarte pe Richard Wurmbrand?

O carte biografică destinată lui Valeriu Gafencu intitulată Calea spre cer (Agaton, Făgăraș, 2006), amintește un episod de care nu știam. Vi-l supun atenției cu speranața că alții, mai informați decât mine, mă pot lămuri asupra chestiunii. Mai avem și o altă mărturie despre acest episod? Nu sunt partizan și nu pun la îndoială putința lui Gafencu de a face un astfel de bine, doar că n-am mai găsit...

Întrebarea săptămânii (30)

Nu este Biblia în cel mai înalt grad, Cartea Cuvântului? Nu prin mijlocirea Bibliei primit-a omul și primește în continuare cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul oamenilor, odată cu ecoul dialogului ce reînnoadă cele două rostiri înlăuntrul Legământului? O fenomenologie a Bibliei nu este oare, în însăși esența sa, o fenomenologie a cuvântului?
(Andre Neher)

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.