Ghita Mocan

Într-o zi ca aceasta, în anul 1860, la Taganrog – orașul lui Petru cel Mare – se năștea Anton Pavlovici Cehov. Tătăl său era un băcan destul de sărac, dar care își depășise condiția de iobag ce-o avusese în tinerețe. Datorită evlaviei sale, și-a silit fiul să cânte de mic în corul bisericii, dar și să vândă în magazin. Mama sa era o persoană blajină și mereu preocupată de binele familiei. Cu toate acestea, copilăria nu i-a fost prea fericită, tot felul de evenimente umbrindu-i adesea bucuria. Această perioadă va reveni însă în mod recurent în operele sale de mai târziu.

O vreme a frecventat școala grecească, iar apoi a intrat la gimanziul orășenesc unde a rămas 10 ani (se includea și liceul). Aici a prins drag de clasicii greci și latini, prezențe care nu-l vor trăda niciodată în plan intelectual. Survine falimentul tatălui și mutarea familiei la Moscova. Cehov va ajunge acolo în anul 1879 și rămâne până în 1892. Se înscrie la medicină, ajunge să profeseze și își va susține financiar întreaga familie. În acest timp își începe și activitatea literară prin publicarea unor texte comice (semnate cu pseudonim).

Până în 1888 devenise foarte popular în rândurile publicului. A transformat schița umoristică de 1000 de cuvinte într-o formă minoră de altă. În același timp și-a încercat forțele în zona textelor lungi, dramatice chiar. Treptat, comicul a fost înghițit de literatura gravă, iar maturitatea sa literară va fi marcată de subiecte adânci. Notorietatea avea să-i atragă și critici tot mai serioase. Una dintre ele era neapartenața sa politică și îndărădnicia de a se înrola într-un anumit curent filozofic. Pe cât era de cunoscut și îndrăgit de marele public, pe atât era de contestat și necăjit de o bună parte a criticii.

Drept consecință, la începutul anilor 1890, Cehov se va muta pe insula Sahalin (situată la aprox. 10.000 km de Moscova). Urmare a acestei șederi ieșite din comun, Cehov va publica la întoarcere lucrarea Insula Sahalin, unde-și va povesti întreaga aventură. Pleacă apoi în occident, unde ajunge să fie destul de bine cunoscut între literații vremii. Se întoarce în Rusia, cumpără o moșie la 80 km de Moscova și contribuie – atât ca medic, cât și ca administrator medical – la consecințele foametei cumplite din 1891-1892.

În textele sale a descris lumea pestriță a orașelor și satelor rusești. E o lume plină de nevoiași, negustori etc., un fel de frescă a vremii. Scenariile sale erau jucate în marile teatre, iar publicul era entuziasmat de fiecare dată. În martie 1897 însă, urmare a tuberculozei, Cehov suferă o hemoragie pulmonară puternică. Pe jumătate invalid, scriitorul își vinde moșia de la Melihovo și-și construiește o vilă la Ialta, stațiunea de coastă din Crimeea. A fost momentul desprinderii, a ruperii de viața culturală a Moscovei și Petersburgului. Această rupere s-a suprapus cu atenția tot mai crescândă a criticilor față de opera sa.

Să mai menționăm că înainte de acestă ultimă mutație biografică, Cehov se va fi căsătorit cu tânăra actriță Olga Knipper (în 1891). Aceasta a fost, se pare, singura poveste profundă de dragoste din timpul vieții sale. Datorită carierei Olga a fost luni de zile plecată de lângă soțul ei, însă căsnicia a fost o adevărată împlinire. Se stinge de tuberculoză în 1904, nu înainte de a-și savura premiera uneia dintre marile sale opere: Livada de vișini. A numit-o mereu o comedie, pe alocuri chiar o farsă, fiind ultima ocazie în care marele scriitor a creionat portretul moșierimii ruse în declin. Celebritatea mondială avea să apară abia după Primul Război Mondial, iar prezentarea completă a operei va apărea după patru decenii de la moartea sa.

Ce-am putea spune în loc de concluzie?! De observat strădania și entuziasmul cu care un copil provenit dintr-o pătură socială modestă învinge, cred că este pilduitor. Apoi, faptul că nu s-a înregimentat politic și filozofic (deși l-a costat), dovedește o anumită independență creatoare. Și, nu în ultimul rând, Cehov face dovada că medicina își poate da mâna în mod strălucit cu literatura. El a dovedit că poți să-și și ajuți pe oameni, dar să și-i încânți. Frumoasă lecție!