Ghita Mocan

În ultimele două secole preocuparea pentru epistolele apostolului Pavel a crescut considerabil. Teologi și filologi de mare anvergură și-au pus deoparte ani buni pentru a înțelege gândirea celui care a sistematizat, pentru prima dată, doctrina creștină.

Iată câteva propuneri prezentate sintetic alături de numele celor care le-au susținut:

• doctrina justificării prin credință (E. Kasemann);
• doctrina reconcilierii (R.P. Martin);
• doctrina apocaliptică (J.C. Beker);
• doctrina vieții noi în Hristos (C.J.A. Hickling);
• doctrina misiunii (E.P. Sanders)

O simplă lectură a epistolelor te pune în fața unei doctrine capitale: justificarea prin credință. Pavel crede că îndreptățirea/justificare este singura alternativă mântuitoare. Față în față cu rigorismul iudaic, într-o concurență evidentă cu iudaizatorii, marele apostol proclamă neprihănirea imputată. Omul (chiar și evreul) nu este capabil să-și confecționeze neprihănirea, pentru că nu se poate justifica singur înaintea lui Dumnezeu. De fapt, omul este obiectul acestei îndreptățiri divine, o îndreptățire care se naște la Golgota. Soteriologia paulină este centrată așadar în jurul acestui concept.

Vorbind despre experiența proprie sau formulând dogme, apostolul ne aduce în față și marea temă a reconcilierii. Drama cosmică a Căderii și-a găsit soluția în Hristos. Prin El, Dumnezeu împacă lumea cu Sine, iar această împăcare este vitală. Drumul de la răzvrătire la conciliere este în general unul sinuos și delicat. Dacă mai pui la socoteală natura căzută a omului, atunci lucrurile sunt chiar mai complicate. Prin natura lui, urmașul lui Adam fuge de Dumnezeu. Tocmai de aceea istoria mântuirii este marcată de căutarea omului de către Dumnezeu. Pe când eram noi păcătoși, El s-a gândit la noi, El ne-a găsit. Dumnezeu întinde mâna de împăcare prin jertfa lui Hristos, iar de la om se așteaptă capitulare. Pavel a fost el însuși cucerit de dragostea Lui, iar același lucru trebuie trăit de orice om care aspiră la mântuire.

Scrise pe un fond evreiesc și unor comunități cu influențe teologice iudaice, epistole sunt străbătute și de un mesaj apocaliptic destul de clar. Pavel are grijă să arate cum al doilea Adam (Hristos) a rezolvat problema generată de primul Adam, iar totul trebuie înțeles în cheie apocaliptic. Hristos marchează începutul vremurilor din urmă, prin urmare tot ce se întâmplă de la El încoace trebuie interpretat într-o escatologie permanentă. Iminența Parusiei este un element central al acestei doctrine, iar așteptarea ardentă a creștinilor este cu adevărat necesară. Deși teologii sunt destul de împărțiți cu privire la escatologia lui Pavel, conotațiile apocaliptice ale cuvintelor lui este o realitate.

Redusă cu grijă la nivel individuală, doctrina creștină este ceva viu și are de-a face cu viața nouă în Hristos. Departe de Pavel gândul să confunde creștinismul cu un set rece de reguli și de practici. Nicidecum! Experențial vorbind, apostolul este convins că Hristos trebuie să fie în noi, iar noi să trăim în fiecare zi cu el. A fi creștin este totalitatea existenței umane, am putea spune. Comunitățile sunt îndemnate la o trăire autentică a credinței. Succesul misiunii primare s-a datorat în bună măsură acestei trăiri naturale a principiilor divine. Dacă cele vechi s-au dus cu adevărat, cele noi nu întârzie să apară. Noua zidire se dezvoltă armonios, clădindu-se pe o disciplină spirituală zilnică.

Expansive în mesajul lor și indiferent de subiectul abordat, epistolele lui Pavel mizează în mod clar pe misiune. O biserică locală odată deschisă era îndemnată să facă misiune în toată zona. Multe provincii au fost atinse de Evanghelie prin sârguința tinerelor biserici. Spiritul misionar al apostolului s-a transmis cu succes de la o generație la alta, fapt pentru care mulți exegeți se orientează spre această doctrină. La drept vorbind, e greu să citim epistolele pauline fără să observăm verva evanghelistică a fiecărei pagini.

Explicând lapidar ideile de mai sus vă mărturisesc o permanentă indecizie. E greu sa te aliezi cu una dintre tabere. Pare că toți au dreptate. Doctrinele puse în joc sunt cu adevărat pauline. Epistolele le tratează cu multă atenție și claritate. Apostolul Pavel continuă să provoace mințile teologilor moderni și să pună în încurcătură. Ce putem spune cu certitudine este centralitatea lui Hristos în toate aceste doctrine. Totul conduce cu gândul la El, totul gravitează în jurul sacrificiului Său mântuitor. Să-I rămânem fideli în fiecare zi și să-L proclamăm cu îndrăzneală.